TEMA 8. MANAGEMENTUL CAPITALULUI BANCAR 8.1. Capitalul bancar: definitie, structura
8.2. Capitalul propriu 8.3. Capitalul împrumutat
8.4. Acordurile de la Basel privind capitalul bancar 8.5. Gradul de suficienţă a capitalului bancar
8.1. Capitalul bancar: definitie, structura
Capitalul bancar reprezintă resursele băneşti aflate la dispoziţia băncilor, cu care ea operează pentru a-şi exercita funcţia de finanţare.
Stabilirea valorii capitalului bancar se poate face în trei modalităţi:
-la valoarea contabilă, ca diferenţă între totalul activelor şi pasive, ca o mărime folosită pentru raportare;
-la valoarea de piaţă, folosind cursul acţiunilor aflate în circulaţie, multiplicat cu numărul acestora;
-la valoarea nominală a acţiunilor.
Politica de management a capitalului va cuprinde cel puţin următoarele componente: a) procesul de planificare a capitalului, ţinînd cont de previziunile cu privire la nivelul riscurilor asumate de bancă, sursele ce pot fi utilizate pentru majorarea capitalului, politica aferentă dividendelor, etc.;
b) modalităţile de conformare a băncii pe viitor cerinţelor de capital în vederea atenuării riscurilor aferente activităţii bancare;
c) testele de stres în scopul identificării punctelor slabe sau a vulnerabilităţilor potenţiale privind poziţiile capitalului băncii în condiţii imprevizibile care vor include riscurile de credit, valutar, ratei dobînzii, etc. şi planuri de gestionare a capitalului, luînd în consideraţie diferite scenarii de stress asupra capitalului pentru situaţiile neprevăzute;
d) procesul de raportare internă care să asigure conducerea băncii cu informaţii adecvate de măsurare, estimare şi raportare a mărimii, compoziţiei şi calităţii capitalului.
Capitalul băncii comerciale îndeplineşte câteva funcţii vitale în asigurarea bunei funcţionări şi a viabilităţii pe termen lung a băncii.
2) în al doilea rând, capitalul creează băncii cadrul funcţional prin furnizarea fondurilor necesare pentru autorizare, organizare şi înzestrare operaţională. Nu se poate deschide o bancă fără a dispune de un capital minim cărui valoare variază de la ţară la ţară. Astfel, capitalul este sursă de acoperire a valorii imobilelor, echipamentului, mobilierului şi a tuturor celorlalte condiţii necesare bunei funcţionări a băncii, cheltuieli ce trebuiesc făcute înainte ca banca să-şi înceapă efectiv activitatea.
Mai mult, mărimea capitalului permite băncii să asigure atât finanţarea dezvoltării sale, extinderea reţelei operative, cât şi implementarea unor noi servicii, programe şi amenajări. Aşa cum arată experienţa, băncile bine capitalizate au avut posibilitatea să ţină pasul cu modernizarea sau să se afirme ca pionieri în domeniul inovărilor financiare, asigurîndu-şi un loc distinct pe piaţa serviciilor bancare.
3) în al treilea rând, capitalul (prin dimensiunea lui) promovează încrederea publică în bancă şi asigură creditorii, inclusiv pe furnizorii principali de resurse, depozitarii, de tăria potenţialului său financiar. Este, totodată, şi o asigurare că ciclul normal al vieţii economice nu va afecta prea mult posibilitatea băncii de a-şi ajuta clienţii exact atunci când aceştia au mai mare nevoie, şi anume în perioade de recesiune. Cu cât este mai mare banca cu atât ponderea capitalului propriu în total resurse utilizate este mai mică. Cuantumul resurselor atrase demonstrează încrederea clientelei şi bunăvoinţa ei de a coopera cu banca respectivă. Astfel, dacă o bancă dispune de un capital propriu suficient de mare pentru a asigura încrederea clientelei, ea poate atrage de pe piaţa financiară un volum mai mare de resurse suplimentare, şi invers, cu cât banca are un capital mai mic, cu atât accesul ei la resurse înprumutate este mai limitat
4) în al patrulea rând, capitalul serveşte ca un regulator al creşterii băncii, care acţionează în sensul de a asigura o creştere individuală a fiecărei bănci, în ritmuri care pot fi susţinute pe termen lung. Se promovează astfel o cerinţă firească a organelor de reglementare bancară şi respectiv a celor care asigură atât supravegherea bancară, cât şi a partenerilor din piaţa de capital, ca dimensiunea capitalului băncii în dezvoltare să se alinieze cu creşterea operaţiunilor active, mai precis cu nivelul riscurilor ce se angajează prin sporul de activitate propus.
Pe măsura dezvoltării băncii, au loc modificări ale capitalului ce se efectuează atât din nevoia de menţinere a imaginii de bancă solidă, fie din necesităţi strategice ale băncii ce vizează o creştere a prezenţei sale pe diverse pieţe, fie în vederea încadrării în limitele unor reglementări în domeniu.
Capitalul bancar are urmatoarea structura: - Capital propriu (resurse proprii)
analiza bilanţului băncii
8.2. Capitalul propriu
Putem desemna doua elemente majore ale capitalului propriu – aportul acţionarilor băncii, element parvenit din exterior, şi capital realizat prin sedimentarea profiturilor anilor precedenţi şi a celui din anul în curs de gestiune, fiind un element de creaţie internă a băncii.
Sursa externa Sursa internă
Acţiuni simple sau ordinare sînt acţiunile ce dau dreptul participării acţionarilor la formarea capitalului, aduc venit în formă de divident, dau dreptul la vot la adunarea acţionarilor. Mărimea dividendului nu se fixează şi depinde de beneficiul realizat de bancă în anul curent. În conformitate cu Articolul 14 al Legii privind Societăţile pe Acţiuni1, acţiunea ordinară conferă
proprietarului ei:
(1) dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor; (2) dreptul de a primi o cota-parte din dividende;
(3) o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.
1 Legea Privind societăţile pe acţiuni N 1134-XIII, 2 aprilie 1997(Monitorul Oficial N 38-39, 12 iunie 1997)
CAPITAL
PROPRIU
CAPITAL
ÎMPRUMUTAT
aparţine băncii cu drept de
proprietate
nu necesită rambursare
este extempural (nu are termeni
de scadenţă)
se utilizează pentru finanţarea
proiectelor de lunga durată şi necesităţi proprii ale băncii
nu generează costuri sub formă
Însă, drepturile patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni ordinare pot fi realizate numai după satisfacerea tuturor drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni preferenţiale. Nu există nici o obligaţiune de a achita dividende aferente acţiunilor ordinare
Acţiunile privilegiate sau preferenţiale se caracterizează prin faptul că dividendul este stabilit şi nu depinde de beneficiu. Posesorii acţiunilor date au facilităţi în caz de faliment, au dreptul la înaintarea reclamaţiilor faţă de bancă. Ele pot fi:
nelimitate, ce nu au termen de stingere;
convertibile, ce conţin menţiuni despre schimbarea lor contra unui anumit număr de acţiuni
simple pe o perioadă determinată;
cu termen nelimitat, ce se cumpără după o dată determinată avizată preliminar.
Ele, ca obiect de investigaţie, beneficiază de un risc mai mic şi un nivel mediu a dividendelor, de aceia, în conformitate cu Legea privind Societăţile pe Acţiuni, o acţiune preferenţiala nu da drept de vot proprietarului ei, însă, conferă proprietarului ei drepturi suplimentare faţă de proprietarul acţiunii ordinare referitor la ordinea primirii dividendelor şi la cuantumul dividendelor; şi la ordinea primirii unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie în cazul lichidarii ei.
Surplusul de capital se formează în proces de plasament atât al acţiunilor simple, cât şi a celor privelegiate ca diferenţa dintre preţul de emisiune a lor şi valoare nominală, indicată în prospectul de emisiune.
Elementele capitalului propriu, formate pe parcursul activităţii băncii în urma realizării unei activităţi profitabile sunt:
Fondurile, care reprezintă părţi de profit net, stocate la decizia acţionarilor băncii sau prin urmare a acţiunii unor acte de reglementare, fiind condiţionate spre utilizare de anumite scopuri.
Astfel de fonduri pot fi obligatorii, formate la cerinţa unor acte normative sau neobligatorii, lăsate la discreţia acţionarilor.
Printe fondurile obligatorii menţionăm:
- Fondul (capitalul) de rezervă, format de către bancă ca societate pe acţiuni sub incidenţa legii „Cu privire la societăţile pe acţiuni” prin defalcarea anuală a 5% din profit net până la constituirea a 15% din capitalul social, dacă statutul băncii nu prevede altceva. Acest fond poate fi utilizat numai în cazul insuficienţei de profit şi este destinat acoperirii pierderilor băncii şi/sau plata dobânzilor la obligaţiunile plasate de bancă. Mijloacele acestui fond sunt plasate doar în active cu lichiditate înaltă.
- Fondul de amortizare sau fondul de reevaluare a mijloacelor fixe, destinat compensării uzurii mijloacelor fixe, fiind utilizat pentru renovarea sau înlocuirea lor.
Fondurile neobligatorii sunt:
- Fondul de stimulare şi remunerare a personalului, destinat achitării primelor şi altor suplimente ce sunt în afara salariilor angajaţilor băncii,
- Fonduri cu destinaţie specială, formate de bancă la decizia Adunării Generale a Acţionarilor.
Beneficiul nerepartizat reprezintă suma beneficiului acumulat ce rămîne în posesia băncii după repartizarea profitului realizat în cadrul exerciţiului de gestiune. Volumul beneficiului nerepartizat depinde de mărimea dividendelor, achitate acţionarilor din profitul net, rămas după impozitare şi de cotele defalcate în diverse fonduri. Utilizarea beneficiului nerepatrizat este necondiţionată de anumite scopuri, ca în cazul fondurilor, rămînînd la discreţia managementului bancar. El poate fi destribuit în cadrul expansiunei activităţii bancare la deschiderea de noi filiale şi reprezentanţe, pentru implimeentarea unor produse şi servicii noi sau a unor tehnologii performante.
Asupra volumului şi structurii capitalului propriu al băncii influienţează o serie de factori:
Factori exogeni
1. Reglementările BNM privind nivelul minim al capitalului necesar pentru autorizarea şi funcţionarea societăţilor bancare (în prezent mnivelul minim este stabilit la 50 milioane lei ).
2. Reglementările BNM privind gradul de adecvare a capitalului prin care se stabileşte la minimum 12% a raportului dintre fondurile proprii şi activele ponderate în funcţie de risc
3. Gradul de dezvoltare a pieţii financiare, de care depinde diversitatea instrumentelor financiare, pe care le poate utiliza banca pentru a-şi majora capitalul
4. Situaţia economică în arealul de funcţionare a băncii. Relaţia dintre volumul capitalului şi situaţia economică este directă : cu cât este mai evidentă evoluţia pozitivă a indicatorii macroeconomici, cu atât este mai productivă activitatea băncii, generând capital propriu intern şi stimulând interesul acţionarilor băncii de a investi în ea.
Factori endogeni
2) Pierderile perioadei curente ce se suportă din fondurile proprii (în special din cel de rezervă) determinate din repartizările profitului perioadelor anterioare.
3) Decizia proprietarilor băncii de a majora capitalul în vederea realizării unor obiective strategice, ce se fructifică prin noi emisiuni de acţiuni.
8.3. Capitalul împrumutat
Capitalul împrumutat reprezintă resursele atrase, adică acele resurse care nu sunt proprii băncii.
În functie de caracteristicile acestora pot fi grupate in:
A) Resurse depozit; sunt acele resurse pe care banca le poate avea in portofoliul ei, dintre acestea amintim:
- conturile de disponibilitati ale agentilor economici, persoanelor fizice, institutiilor financiare si publice, ale băncilor şi trezoreriei statului reprezintă resursa cea mai ieftină pentru bancă. Prin aceste conturi se derulează toate încasările şi plăţile, prin virament şi în numerar în contul şi în numele titularului de cont.
Posesorii pot dispune în orice moment de sumele existente în sold, sunt bonificate în procente mici de către bancă.
Aceasta resursă se încadrează în categoria pasivelor cu volatilitate ridicata, banca putînd dispune temporar în limita unui sold mediu permanent (sold care ramîne în contul clientilor).
Aceste solduri permanente sunt folosite de bancă fie pentru fructificare, prin acordare de credite pe termen foarte scurt, fie ca surse de lichiditati.
Daca clientii au putere economică mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mari, iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursă ieftină de care banca poate profita. Pentru atragerea acestori clienti, băncile trebuie să reducă comisioanele aferente operatiunilor facute din aceste conturi şi să crească calitatea serviciilor oferite acestor clienţi.
- depozitele de economii la vedere sunt depozite ale persoanelor fizice si juridice, cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca bonifică dobînzi mici.
Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face cu precautie de către bancă, deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate.
Pentru a le utiliza pe perioade mai mari de timp, unele banci impun clienţilor săi să fie anulate cu cîteva zile înainte în cazul оn care se solicită retragerea unor sume mai mari. Acest tip de depozit constituie o resursa ieftină pentru bănci.
Retragerea acestor depozite de catre deponenţi înainte de termen atrage bonificarea dobînzii la vedere de către bancă.
B) Resurse nondepozit: sunt acele resurse pe care banca le poate procura în situatii dificile, cum ar fi lipsa de lichidităţi:
- împrumuturi de la Banca Natională - credite de refinanţare;
Refinanţarea societăţilor bancare de catre Banca Naţională este o operaţiune de creditare pe termen scurt, de regulă de maxim 90 zile calendaristice, cu excepţia cazurilor în care Consiliul de Administraţie al B.N.M. decide un alt termen.
Creditele de refinanţare ce se pot acorda de B.N.M. în calitate de împrumutator de ultima instanţă a societăţtilor bancare sunt: creditul structural, creditul de licitaţie, creditul special şi creditul lombard (overdraft).
Creditul structural, este o formă de refinanţare prin care o societate bancară trage succesiv sume în cadrul unui plafon stabilit de B.N.M. pe perioadă de acordare.
Creditul de licitaţie reprezintă principala forma de refinanţare acordată de B.N.M. societăţilor bancare. Creditul se acordă pe o durată de cel mult 15 zile calendaristice şi este garantat cu titluri de stat si hîrtii de valoare acceptate de B.N.M. Rata dobînzii se determină în cadrul şedintei de licitaţie la care iau parte societăţile bancare solicitante plecînd de la nivelul de pornire stabilit de B.N.M.
Creditul special este o formă excepţională de refinanţare acordată de B.N.M. societăţilor bancare aflate în criză de lichiditate. Creditul se acorda pe o perioadă de maxim 30 zile şi este garantat cu titluri de stat, acordarea creditului este condiţionată de existenţa unui program de redresare financiară agreat de B.N.M. Nivelul ratei dobînzii se stabileste de B.N.M.
Creditul lombard (overdraft) este o formă de finanţare ce se acordă peste noapte societăţilor bancare pentru asigurarea plăţilor zilnice a acestora. Nivelul creditului lombard este determinat de soldul debitor înregistrat la închiderea zilei în contul curent al băncii deschis la B.N.M.
8.4. Acordurile de la Basel privind capitalul bancar Primul Acord de la Basel
considerat periculos pentru gradul lor de solvabilitate. Acordul din 1988 vizează o gestiune prudentă a capitalurilor de aşa manieră încât acestea să poată face faţă eventualelor pierderi.
Primul Acord impune marilor bănci internaţionale din ţările membre G 10 să deţină fonduri proprii de cel puţin 8% în raport cu activele ponderate după gradul lor de risc. Sunt definite două mari categorii care constituie fondurile proprii (fp):
prima are în vedere fondurile proprii de bază (fb) numit şi tier I care trebuie să reprezinte
minimum 50% din fondurile proprii cerute pentru acoperirea riscului de credit asumat.
a doua vizează resursele suplimentare interne şi externe de care dispune banca. Această categorie include fonduri proprii complementare (fc) sau tier II şi “supra”complementare (fsc).
Determinarea fondurilor proprii ale băncii se realizează astfel:
fp = fb + fc + fsc
Fondurile proprii de bază includ: capitalul social şi asimilat (acţiuni comune, acţiuni preferenţiale, certificate de investiţii) – cs, profitul nedistribuit al exerciţiului şi rezervele
consolidate – rp , din care sunt deduse acţiunile proprii deţinute şi partea de capital subscris şi
nevărsat – ap.
fb = cs + rp - ap
Fondurile proprii complementare sunt luate în calcul la determinarea fondurilor proprii doar în limita a maximum 100% din fondurile proprii de bază şi sunt grupate pe două nivele:
a) nivelul I– care include titluri hibride pe durată nedeterminată, provizione, rezerve din reevaluare şi
b) nivelul II– care include elemente de datorie a căror durată iniţială este mai mare de 5 ani, în fapt datoria subordonată. Trebuie precizat că pentru ultimii 5 ani până la scadenţă se aplică o reducere de 20% pe an pentru această datorie. De exemplu, dacă avem obligaţiuni emise de bancă pe 10 ani, reducerea se va aplica începând cu anul al şaselea până în anul al zecelea inclusiv.
Contribuţia esenţialã pe care o aduce primul acord de la Basel, devenit efectiv în 1992, este aceea a unui capital minim definit în funcţie de riscuri, din perspectiva solvabilitãţii. Textul acordului de la Basel a fost aplicat în UE sub denumirea de norma de solvabilitate europeanã.
De la adoptarea acordului în 1988, numit şi norma Cooke, dupã numele iniţiatorului ei, putem distinge doua faze:
dupã 1993: introducerea disciplinei de piaţã şi a modelelor interne ca variabile ale acordului.
Fondurile proprii de bază trebuie sã reprezinte 4% din riscurile ponderate, iar activele bilanţiere sunt repartizate în patru categorii de riscuri : 0%, 20%, 50%, 100%. Activele extrabilanţiere trebuie convertite în echivalent credit, apoi inserate în categoria de risc adecvat. Procent minim de capital cerut unei bãnci în funcţie de creditele acordate:
Procent de capital minim Entitate
0% guverne OCDE
1.6% bãnci OCDE şi guverne non OCDE
4% împrumuturi ipotecare
8% bãnci şi întreprinderi
Acordul a fost amendat în 1996 pentru a corespunde noilor realitãţi legate de inovaţiile financiare. Este introdus principiul imobilizãrii capitalului pentru a face faţã riscurilor de pierdere din operaţiuni de pe pieţele financiare.
Reglementarea reprezintã un domeniu în continuã evoluţie, care se adapteazã noilor realitãţi ale economiei globale.
Adecvarea capitalului bancar
Conform cerinţelor acordului de la Basel, băncile trebuie să calculeze doi indicatori de solvabilitate în funcţie de tipul de capital.
Fondurile proprii de bază sau tier I au ca principală funcţie absorbţia pierderilor băncii fără ca aceasta să fie confruntată cu încetarea activităţii. Fondurile complementare asigură o protecţie mai scăzută deponenţilor deoarece ele au ca principală funcţie absorbţia pierderilor în situaţia încetării activităţii băncii.
În vederea bunei desfăşurări a activităţii băncii în funcţie de tipul de capital se determină doi indicatori de adecvare ai capitalurilor proprii (indicatori de solvabilitate):
1. 4%
Tier III poate fi utilizat ca o protecţie contra pierderilor cauzate de riscul de piaţă dacă tier I şi tier II sunt insuficiente.
Calculul expunerii la risc are în vedere operaţiunile bilanţiere şi pe cele extrabilanţiere. În cazul operaţiunilor bilanţiere expunerile pe fiecare linie de activ depind de coeficienţii de risc asociaţi definiţi de la 0% la 100%.
Pentru operaţiunile desfăşurate în afara bilanţului (scrisori de garanţie, contracte swap, etc.) expunerile extrabilanţiere sunt convertite mai întâi în echivalent-credit prin multiplicarea cu un factor care ţine seama de riscul inerent al acestor activităţi. La sumele astfel calculate se aplică coeficientul de risc aferent operaţiunilor bilanţiere.
Acordul de la Basel stabileşte o serie de standarde ce trebuie îndeplinite pentru capitalurile complementare (tier II):
pentru a fi luat în calcului indicatorilor de solvabilitate, tier II nu poate depăşi cu mai mult de 100% tier I;
la rândul său lower tier II nu poate depăşi 50% din tier I.
Etapele trecerii la Basel II
Primul Acord, încă în vigoare şi-a dovedit limitele la scurt timp de la aplicarea sa în practică, aşa încât în iunie 1999 Comitetul de la Basel a lansat prima fază a consultărilor în vederea elaborării unui nou acord privind capitalul bancar.
În ianuarie 2001 a fost lansat al doilea document privind noul acord, iar etapa de consultări a fost încheiată în 31 mai 2001.
Comitetul de la Basel a publicat în octombrie 2002 un studiu de impact iar în noiembrie 2002 au fost demarate consultări cu Comisia Europeană privind elaborarea unui proiect de directivă europeană care să înlocuiască Capital Adequacy Directive (CAD I) din 1993.
Pe 29 aprilie 2003 a fost publicat cel de-al treilea document consultativ al Comitetului de la Basel. Calendarul aplicării noului acord vizează şi publicarea textului acordului, care s-a produs în prima parte a anului 2004. În acelaşi timp a fost elaborat un poiect al unei noi directive europene care priveşte adecvarea capitalului instituţiilor de credit. Motivaţia noii directive (CAD III) rezultă din expunerea de motive din 14 iulie 2004 a Comisiei Europene privind revizuirea directivelor 2000/12/CE şi 93/6/CEE.
Documentul scote în evidenţă o serie de lacune ale reglementărilor anterioare:
1. metodele de estimare brute ale riscului de credit pot conduce la o apreciere rudimentară a acestuia;
3. directivele existente nu permit luarea în calcul a tehnicilor de atenuare efective ale riscurilor; 4. caracterul incomplet al riscurilor acoperite şi mai ales riscurile operaţionale care nu fac obiect al cerinţelor de fonduri proprii în cadrul directivelor existente;
5. autorităţile de control nu sunt obligate să evalueze profilul de risc real al instituţiilor de credit; 6. absenţa obligaţiilor de cooperare prudenţială;
7. lipsa unor informaţii adecvate datorită inexistenţei de prevederi în textul directivelor în vigoare privind disciplina de piaţă;
8. lipsa de supleţe a cadrului reglementar.
Basel III
Acordul, denumit Basel III, a fost agreat de 27 de reglementatori, in orasul Basel din Elvetia, pe 12 septembrie 2010. Aceste reglementari vor fi introduse pe agenda de reforme financiare globale care va fi pusa in discutie la summit-ul G20 de la Seoul, in noiembrie 2010. Noile reguli vor fi puse in practica intre 2015 si 2018.
Basel III apare ca un document intitulat 'Cadrul International pentru Masurarea, Standardizarea si Monitorizarea Riscului de Lichiditate' si un Cadru Global de Reglementare pentru Banci si un Sistem Bancar mai Solid - noi reglementari petru adecvarea capitalului institutiilor bancare.
Reglementarile, adoptate de catre grupul G20, reprezinta punctul central al reformei financiare globale pentru prevenirea aparitiei in viitor a crizelor bancare.
Prevederile noului acord vor fi implementate gradual incepand din 2011, urmand ca, pana la finalului anului 2018, sa fie implementate complet, pentru a acorda bancilor suficient timp pentru a constitui capitalul suplimentar.
Conform initiatorilor noului acord, Basel III incearca sa imbine supravegherea micro si macro-prudentiala, fiind, in acelasi timp, un cadru de management al riscului la nivel de banca (preluat din Basel I si Basel II) si un cadru de management al riscului sistemic, la nivel de sistem bancar.
Estimarile Comitetului de Supraveghere Bancara al Bancii Reglementelor Internationale arata ca noile reglementari vor conduce la o majorare de aproximativ sapte ori a cerintelor de capital din actiuni comune, comparativ cu prevederile Basel II.
Jean-Claude Trichet, presedintele bancii centrale europene si conducatorul comisiei, a numit acordul "o intarire fundamentala a standardelor globale de capital ".
Unul dintre oficialii Asociatiei Bancherilor din Marea Britanie a spus ca "Odata ce noile reguli si cerinte vor intra in vigoare, acestea ar putea sa imbunateasca stabilitatea bancilor si a sistemului financiar". "Tranzitia este critica datorita faptului ca noile reglementari extrag bani din economie." "Consecinta [acestor reglementari] este ca, costul creditelor, pretul pe care cel ce imprumuta il plateste pentru bani imprumutati, va creste. Era banilor ieftini s-a terminat", relateaza 'The Telegraph'.
Bancile europene din Germania, Spania, Portugalia, Grecia si Franta este posibil sa fie lovite cel mai puternic de aceste noi reguli, datorita fapului ca acestea, in general, sunt cel mai putin capitalizate.
Mai multe banci din Europa au avertizat ca noile reguli vor ridica costurile creditelor si vor restrictiona imprumuturile, amenintand astfel redresarea economica. Bancile europene sunt mai putin capitalizate decat cele din Statele Unite si este posibil ca sa fie fortate sa obtina fonduri aditionale. Cea mai mare banca din Germania, Deutsche Bank, a anuntat deja planuri pentru vinderea de actiuni in valoare de cel putin 9,8 miliarde euro. Este de asteptat ca alte banci mari europene sa urmeze.
Un profesor de la Scoala Europeana de Afaceri, citat de 'Deutsche Welle' a spus ca: "Toate aceste afirmatii a unei posibile incetiniri economice datorita noilor reguli bancare sunt exagerate. Desigur, momentul pentru o astfel de masura nu este unul ideal."
In intreaga Europa, bancile au solicitat insistent ca reglementarile de la Basel, care sunt negociate de mai mult de un an de zile, sa fie unele mai usoare.
8.5. Gradul de suficienţă a capitalului bancar
Suficienţa sau adecvarea capitalului ca măsură restrictivă impusă băncilor înseamnă, în fapt, stabilirea convenţională a mărimii capitalului funcţie de anumite criterii care au fost propuse şi acceptate de parteneri.
Gradul de suficienţă a capitalului sau, în conformitate cu Acordul de la Basel, „norma Cooke”, se determină ca raport între CNT şi activele ponderate la risc:
% 100 *
Ar CNT
GsC
împărţirea lor pe mai multe clase de risc. Astfel pentru determinarea activelor ponderate la risc Ar, toate activele bancare se separă în patru categorii mari, reeşind din posibilitatea de a le pierde în urma apariţiei factorilor de risc de credit (de nerambursare). Reeşind din acestă ordine de idei, cele mai puţin riscante active sunt acele existente la bancă sub formă de bani în casierie sau pe cont la BNM sau sub formă de bonuri de trezorerie, iar cele ma riscante sunt creditele acordate clientelei, care au o probabilitate mai mare de a nu fi rambursate. În corespundere cu această logică de idei, activele se ponderează cu coieficienţii de risc 0%, 20%, 50%, şi 100% după cum urmează:
1. Categoria 0 procente
Numerar
Conturile la Banca Naţională inclusiv rezervele obligatorii
Cambii de trezorerie
Partea creditelor asigurate cu depozite băneşti consemnate la banca care a acordat creditul
2. Categoria 20 procente
Numerar – instrumente în proces de încasare Hârtii de valoare de stat
Creditele garantate de către Guvernul RM sau asigurate prin Hârtii de valoare de stat
Depozitele în băncile Moldovei şi ale ţărilor membre ale Organizaţiei de Cooperare şi
Dezvoltare Economică 2
Plasamentele la termen mai mare de un an în băncile Moldovei şi ale ţărilor membre ale
Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică
3. Categoria 50 procente
Activele asigurate prin prima ipotecă rezidenţială, în stare de acumulare a dobânzii
Depozitele şi plasările pe termen scurt în băncile altor ţări (cu excepţia OCDE şi Republicii
Moldova)
Acreditivele pentru care banca duce răspundere materială în cazul neexecutării
4. Categoria 100 procente
Teren, clădiri, utilaje
Credite curente şi fără dobândă
Altele, nereflectate în alte categorii
Trebuie să ţinem cont, de asemenea, de faptul că băncile sunt din ce în ce mai implicate în operaţiuni extrabilanţiere, care nu presupun utilizări efective a resurselor bancare, ci numai angajamente luate de bancă în favoarea terţilor. Aceste angajamente însă, determină o expunere la risc a instituţiei bancare. Astfel, pe baza unor coeficienţi de conversie, se pot include în determinarea activelor ponderate la risc şi aceste operaţiuni. Se utilizează următoarele clase de risc:
- clasă de risc 20%: - scrisori de credit comercial;
- clasă de risc 50%: - facilităţi de emitere a obligaţiunilor; angajamente şi linii de credite mai mari de un an;
- clasă de risc 100%: - convenţii de vânzare şi răscumpărare de active; garanţii de credit. Factorii calitativi care influenţează la suficienţa capitalului bancar sunt:
Gradul de eficienţă a managementului băncii, de care depinde volumul de beneficiu
nerepartizat, ce va rămâne la dispoziţia băncii la sfârşitul exerciţiului financiar.
Modul de formare şi estimare a profitului.
Sistemul fiscal, de care depinde nivelul impozitului pe profit, respectiv volumul profitului
net, rămas la dispoziţia băncii.
Capacitatea acţionarilor de a aduce noi aporturi în proces de emisiune suplimentară şi
subscriere la acţiuni.
Capacitatea băncii de a satisface necesităţile financiare actuale şi cele viitoare
Gradul de evoluţie a pieţii produselor bancare, ce determină gradul de risc, implicat activităţii
bancare
Bibliografie
1. Legea instituţiilor financiare nr.550-XXII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republcii Moldova. -1996. - Nr.1 din 01.01.1996.
2. Stoica Maricica. Management bancar. Economica, Bucureşti, 2000
